DESĂVÂRȘIREA CORUPȚIEI

Abrevieri folosite în text:

RCC – Curtea de Conturi a României

AEP – Autoritatea Electorală Permanentă

ANAP – Agenția Națională pentru Achiziții Publice

 Terenul cel mai fertil pentru cultivarea corupției este și vă rămâne domeniul achizițiilor publice.

Stabilirea autorităților contractante, fundamentarea proceselor de achiziții, alegerea câștigătorilor și derularea contractelor sunt tot atâtea ocazii de trafic de influență și corupție. Nu vorbim doar de interesul personal ci și de cel de gașcă, de entități și rețele de entități interesate să folosească fondurile publice în cel mai puțin transparent mod posibil.

Dincolo de bani la fel de importantă este puterea imensă pe care o capătă cei care decid la cine se duc banii și care poate fi folosită oricând, oricum și la orice nivel.

Complicitățile sunt pe măsura mizelor.

Pentru ca partidele politice să fie lăsate să cheltuiască nestingherit sumele fabuloase primite ca subvenție a fost nevoie de complicitatea directă a RCC și AEP. ANAP vede și tace.

Avem în vedere, desigur, partidele finanțate din bugetul public și ale căror venituri sunt preponderent (mai mult de 50%) din surse publice. Adică toate partidele parlamentare.

Protejarea partidelor parlamentare vine la pachet cu ignorarea de către RCC a tuturor celorlalte organizații care ar putea fi supuse acelorași reguli, dintre care cea mai proeminentă este Biserica Ortodoxă Română.

CONTEXTUL

În toamna anului 2022 AEP punea în transparență decizională un proiect de modificare a Legii nr.334/2006 privind finanțarea partidelor. Mitulețu-Buică , președintele de la acea vreme al AEP declara foarte categoric în cadrul dezbaterii publice a proiectului că partidele publice nu sunt autorități contractante, în sensul dat de Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, în susținerea unui articol nou introdus în proiect prin care se preciza exact acest lucru:

„Art.25 (…)(18) Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică partidelor politice sau alianțelor politice, pentru achiziționarea de bunuri, servicii sau lucrări necesare activității acestora.”

Afirmația sa este incorectă. Calitatea de autoritate contractantă a unei entități private rezultă din interpretarea prevederilor Directivei 2014/24/UE, care stă la baza legislațiilor naționale privind achizițiile publice. Niciun stat membru nu poate exclude din aria de aplicare a acesteia vreo organizație, printr-o simplă decizie politică, fără să riște o acțiune de infringement din partea Comisiei Europene.

Proiectul propus de AEP a ajuns în toamna anului 2023 în Parlament via Partidul Social Democrat și a trecut de Senat fără nicio dezbatere. Alin.18 este tot acolo, spre sfidarea tuturor.

CE ZICE LEGEA/DIRECTIVA?

Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, care transpune Directiva 2014/24/UE, preia exact textul directivei privind autoritățile contractante și definește  așa numitele organisme de drept public, adică acele entități publice sau private care, pentru a fi autorități contractante, trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții:

  1. să fie înfiinţate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial;
  2.  să aibă personalitate juridică;
  3.  să fie finanţate, în majoritate, de către entităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiţi de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) ori de către un alt organism de drept public.

Interpretarea și aplicarea prevederilor privind organismele de drept public sunt o provocare pentru autoritățile naționale. ANAP, care are rol de îndrumare, s-a arătat depășită de situație și a dorit să primească mură în gură de la Comisia Europeană, adică să i se spună ce documente ar trebui să ceară diverselor entități pentru a verifica îndeplinirea primei condiții.

Întrebarea și răspunsul primit se află pe pagina acesteia de internet a instituției, în colecția de spețe și reprezintă tot ceea ce ANAP a fost capabilă să publice pe marginea acestui subiect.

“Întrebare adresată serviciilor tehnice de specialitate ale Comisiei Europene

Având în vedere prevederile Directivei 2014/24/UE, astfel cum sunt acestea explicitate în cadrul Recitalului (10):

(…)precum și Decizia Curții Europene de Justiție din Cauza C-44/96, în care s-a reținut că:

„20. (…) un organism de drept public este un organism creat special pentru a satisface nevoi de interes general care nu au un caracter industrial sau comercial, dotat cu personalitate juridică și aflat într-o strânsă dependență față de stat, de colectivitate teritoriale sau de alte organisme de drept public”.

vă rugăm să ne sprijiniți în vederea clarificării următorului aspect:

În contextul în care, în practică, există dificultăți în identificarea elementelor necesare verificării îndeplinirii condițiilor privind încadrarea unei entități ca fiind „organism de drept public” – respectiv că acea entitate nu funcționează în condiții normale de piață, nu urmărește obținerea de profit și nu suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale – vă rugăm să ne indicați/clarificați documentele ce ar putea fi solicitate unei astfel de entități în vederea verificării îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor menționate.

Răspunsul serviciilor tehnice de specialitate ale Comisiei Europene

Condiții pentru clasificarea unei entități ca „organism de dreptul public”

„(…) Curtea de Justiție a Uniunii Europene a susținut în mod constant că un organism trebuie să îndeplinească toate aceste trei condiții pentru a se încadra în definiție și a furnizat explicații detaliate în legătură cu fiecare dintre acestea.[1]

Cu toate acestea, Directiva nu se referă la mijloacele de probă necesare pentru dovedirea îndeplinirii acestor condiții. Aceasta este o chestiune care se află în competența și responsabilitatea statelor membre și care trebuie evaluată de la caz la caz.

[1] C-323/96 Comisia vs. Belgia, C-44/96 Mannesmann, C-360/96 Gemeente Arnhem și Gemeente Rheden vs. BFI Holding, C-353/96 Comisia vs. Irlanda, C-328/96 Comisia vs. Austria, C-380/98 Universitatea Cambridge, C- 223/99 Agorà și Excelsior, C- 373/00 Adolf Truley, C-283/00 Comisia vs. Spania.”

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN EUROPA

Iată trei cazuri  relevante pentru discuția de față.

Lituania a trecut, acum mai bine de 10 ani, printr-o experiență care ar putea fi un referențial pentru autoritățile românești. În anul 2012 parlamentul lituanian aprobă un amendament la legea privind achizițiile publice prin care exclude în mod explicit partidele politice din aria de aplicare a legii. Decizia parlamentului a fost luată atunci în contextul în care unul dintre partidele majoritare trecea printr-un scandal de corupție, cetățenii arătau un  nivel foarte scăzut de încredere în partidele politice iar președintele țării respinsese deja amendamentul propus.

Merită expus comunicatul președinției, deoarece ne face să ne întrebăm ce va face președintele nostru când va fi pus într-o situație similară:

Lithuania’s President Dalia Grybauskaitė has vetoed a law that stipulates public procurement exceptions for political parties, her press service said on Friday. She said the amendments would infringe upon the direction adopted by the European Parliament and Council, thus posing a risk of serious sanctions from the European Union (EU) institutions. “By allowing this exception, Lithuania would become probably the only country in Europe envisaging preferential conditions of operations for political parties. In other countries, political parties have to abide by the same public procurement rules, as any other organization,” reads the communiqué published by the President’s Office. In Grybauskaitė’s words, no exceptions are envisaged in the Law on Public Procurement that is currently in effect, therefore, political parties would be the only organizations to enjoy the privileges. The president said everyone should be used to transparent and responsible use of money from the state budget, therefore, public procurement rules should be mandatory for all. She also emphasized that the amendment did not take into consideration the negative recommendation of the Special Investigations Service, which said that the provisions contained in the law involved faults in terms of anti-corruption rules.”

În 2013 excepția privind partidele politice introdusă în legea achizițiilor publice este abrogată de parlamentul Lituaniei, cu intrare în vigoare în 2014.

Spania a fost chiar mai categorică. În anul 2015 a modificat legea privind finanțarea partidelor și a introdus un amendament prin care obligă partidele politice să se alinieze regulilor privind achizițiile publice din punct de vedere al publicității, transparenței, non-discriminării și să-și stabilească reguli interne în acest scop.

În anul 2017 merge mai departe și introduce în mod explicit în noua lege de transpunere a Directivei 2014/24/UE obligația partidelor politice de a face achiziții publice dacă îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate organisme de drept public/autorități contractante.

Finlanda, pe de altă parte, menționează în mod explicit în legea privind achizițiile publice că Biserica Evanghelică Luterană, Biserica Ortodoxă și congregațiile acestora sunt autorități contractante.

Aceste țări au dorit să semnaleze cu prioritate obligațiile pe care partidele politice sau cultele religioase le au atunci când vine vorba de cheltuirea banilor publici. Asta nu înseamnă că, în lipsa unor mențiuni exprese în actele normative naționale de transpunere a Directivei, aceste entități nu ar trebui să facă achiziții publice, ci doar că au obligația să facă singure demersurile pentru a stabili dacă sunt sau nu autorități contractante și să acționeze în consecință.

AUTOCENZURA DE RCC

Într-o formă contestabilă atât pe formă cât și pe fond RCC decide, în contextul întocmirii Raportului de audit privind activitatea AEP din anul 2018, că nu are competența de a verifica eficiența cheltuielilor realizate  de către partidele politice din subvențiile primite de la bugetul de stat.

Ca să facă asta, RCC susține implicit că sunt inaplicabile prevederile exprese a două acte normative: Legea nr.94/1992 (propria sa lege de organizare și funcționare) și Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, în legătură cu care Curtea de conturi are atribuții exclusive de control.

Raportul de audit nu a fost niciodată publicat integral iar declinarea de competență a RCC nu ajunge la cunoștința publicului. În mod ironic, în aceeași perioadă, adică în 2019, RCC este ridicată în slăvi pentru descoperirea unor nereguli în scriptele Partidului Social Democrat, deși acestea erau deja în atenția DNA în momentul în care RCC finaliza auditul la AEP.

TEXTE ȘI PRETEXTE

Iată ce zice RCC în Raportul de audit privind activitatea AEP:

„Referitor la achizițiile de bunuri și servicii finanțate din subvenții de la bugetul de stat, subliniem că Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, a transpus Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr.94/65 din 28.03.2014, document care la pct.29 prevede se aplică numai autorităților contractante ale statelor membre. Prin urmare, partidele politice în general, nefiind autorități contractante,  nu fac obiectul dispozițiilor sale.

Conform art.288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.

În circumstanțele prezentate, legiuitorul a transpus în legislația națională norma de principiu privind achizițiile publice cuprinse în Directiva 2014/24/UE, partidele politice nefiind menționate în corpul Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ca autorități contractante, în sensul definit de directivă.”

Concluzia, în urma acestei note explicative, fiind aceea că RCC nu consideră partidele politice beneficiare de fonduri publice ca fiind autorități contractante.

Pct.29 din preambulul Directivei 2014/24/UE a fost preluat însă incomplet. Iată cum arată textul integral:

“(29) Se cuvine să se amintească faptul că prezenta directivă se aplică numai autorităților contractante ale statelor membre. Prin urmare, partidele politice în general, nefiind autorități contractante, nu fac obiectul dispozițiilor sale. Cu toate acestea, în unele state membre partidele politice ar putea fi cuprinse în noțiunea de organisme de drept public.”

PARTIDUL UNIC ȘI NEVOILE DE INTERES GENERAL

La sfârșitul anului 2022 am întrebat RCC în legătură cu forma trunchiată a Pct.29 care se regăsește în Raportul de audit și care nu ar putea în niciun caz fi folosit ca temei pentru excluderea partidelor politice din aria de aplicare a Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice.

Prin răspunsul său, RCC duce discuția în cu totul altă direcție deoarece prezintă alte argumente în susținerea deciziei sale decât cele prezentate inițial în raport. Unul dintre ele este acela că partidele politice nu sunt organisme de drept public pentru că nu ar fi înființate în scopul satisfacerii unor nevoi de interes general.

„În opinia experților în domeniul juridic, din coroborarea dispozițiilor cuprinse în Legea partidelor politice nr.14/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr.98/2016 s-a observat că legiuitorul a transpus norma de principiu privind achizițiile publice cuprinsă în Directiva 2014/24/UE, partidele politice nefiind definite în legea națională ca autorități contractante.

Astfel, în textul art.4 alin.(1) și (2) din Legea nr.98/2016, partidele politice nu se regăsesc în definiția dată autorităților contractante.

(…) Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.14/2003, partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție.

În acord cu prevederile actului normativ menționat, partidele politice nu sunt definite ca organizații înființate pentru a satisface nevoi de interes general, astfel  cum se prevede în mod expres la art.4 alin(2) lit.a din Legea nr.98/2016. O atare situație este specifică unui sistem unipartit aflat în contradicție cu pluralismul și democrația.”

RCC alege să ignore Constituția și să folosească, în continuare, fragmente de text pe care le scoate din context.

Nevoia de interes general, expusă în Constituție, constă în definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor. Scopul înființării partidelor politice este acela de a satisface această nevoie dar faptul că niciun partid în parte nu o satisface integral – ca rezultat al activității sale (ceea ce de altfel  nici măcar un partid unic nu o poate face) nu determină ca nevoia să nu fie de interes general, așa cum vrea RCC să credem.

Partidele nu îi reprezintă doar pe membrii lor de partid. Dacă ar fi așa alegerile ar fi inutile și ar fi suficient să se facă un clasament al partidelor politice după numărul de membri iar Parlamentul nu ar mai fi necesar ca loc de dezbatere a unor opinii divergente.

În opoziție cu opinia așa zișilor experți în domeniul juridic invocați de RCC, iată opinia unui licențiat în drept, spaniolul Álvaro González-Juliana Muñoz, care explică de ce partidele politice sunt organizații care satisfac o nevoie de interes general, în sensul prevăzut de directiva 2014/24/UE. Citez din lucrarea sa, în traducere:

Partidul politic este văzut ca vehiculul esențial pentru a dobândi relevanță politică în viața publică, singurul care poate transforma voința cetățenilor în deciziile statului. Voința cetățenilor  care este, de fapt, un conglomerat de păreri, viziuni, interese și concepții ideologice diferite, de multe ori contrare, este preluată și reprezentată de diversitatea de partide politice. Partidele vin, deci, să canalizeze voințe similare ale cetățenilor către aparatul de stat, cu scopul ultim de a le transforma în politici generale, care se aplică tuturor cetățenilor.”

RCC E NECLARĂ LA MINTE

În răspunsul trimis, RCC invocă și un cadru legislativ neclar care o pune, aparent, în imposibilitatea de a acționa, deși ne-a convins deja că nici nu dorește asta.

Legea nr.334/2006, ca lege specială ce reglementează modul de constituire și utilizare a fondurilor publice alocate partidelor politice, precum și destinațiile cheltuielilor efectuate de aceste formațiuni din subvenții de la bugetul de stat, nu conține prevederi vizând obligativitatea aplicării procedurilor de achiziții publice de către acte formațiuni politice. Scopul definit al actului normativ care reglementează achizițiile publice, Legea nr.98/2016, este achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică, iar pentru partidele politice eficiența și oportunitatea  cheltuielilor reprezintă atributul exclusiv al organelor de conducere ale acestora, potrivit statutului lor – prevedere a art.25 alin(3) din Legea nr.334/2006.

Prin urmare, actele normative care reglementează statutul și funcționarea partidelor politice, precum și utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru achiziții publice de bunuri, servicii și/sau lucrări nu definesc expres aceste entități ca fiind autorități contractante.

În circumstanțele prezentate, Curtea de Conturi a recomandat Autorității electorale Permanente inițierea demersurilor necesare către forul legislativ în vederea emiterii unor precizări, respectiv completarea Legii nr.334/2006 cu prevederi care să clarifice incidența Legii nr.98/2016 asupra procesului de atribuire a contractelor încheiate de partidele politice cu furnizorii/prestatorii de bunuri, servicii și/sau lucrări.”

Să le luăm pe rând:

  1. Legea nr.334/2006 nu trebuie să conțină prevederi vizând obligativitatea aplicării procedurilor de achiziții publice de către formațiunile politice, pentru simplul motiv că Legea nr.98/2016 o face deja.
  2. Art.25 alin(3) din Legea nr.334/2006 NU exclude aplicarea altor legi deoarece textul normativ complet este următorul: Eficienţa şi oportunitatea acestor cheltuieli se hotărăsc de organele de conducere ale partidelor politice, potrivit statutului lor şi dispoziţiilor legale.” Prin dispoziții legale urmând să se înțeleagă nu doar Legea nr.334/2006 ci și orice altă lege care aplicabilă, cum ar fi Legea nr.500/2002 privind finanțele publice sau Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice.
  3. Dacă există neclarități, atunci mai degrabă ar trebui căutate în actele normative care reglementează activitatea RCC, deoarece nu este deloc limpede cine sunt acei „experți în domeniul juridic” care au emis aberațiile în baza cărora RCC își permite să lase de capul lor beneficiari de fonduri publice uriașe, sub pretextul lipsei de competență.

EU SUNT MIC, NU ȘTIU NIMIC

În timp ce AEP subscrie plină de entuziasm la argumentele halucinante ale RCC și pregătește modificarea Legii nr.334/2006 „pentru mai multă claritate”, ANAP se arată temătoare și mai puțin dispusă să-și strice reputația.

În răspunsul pe care l-am solicitat referitor la încadrarea partidelor politice parlamentare în categoria organismelor de drept public, ANAP se eschivează spunând că nu e în măsură să aprecieze dacă partidele politice sunt create pentru a satisface nevoi de interes general. În traducere, nu știm ce-i aia Constituție, nu am văzut, nu am auzit.

Confirmă în schimb că același răspuns în doi peri l-a dat și RCC, atunci când aceasta i-a solicitat punctul de vedere în anul 2021, mult după ce decisese deja că partidele politice trebuie lăsate să-și cheltuiască subvențiile în liniște.

Confirmă de asemenea că niciun partid politic nu i-a solicitat punctul de vedere privind aplicarea Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice.

Corespondența cu RCC și ANAP s-a derulat la începutul anului 2023, dar nu există niciun motiv să cred că ceva s-ar fi schimbat de atunci.

Leave a Reply