Curtea Constituțională a României (CCR) minte tot timpul și în multe feluri. Acesta este firul roșu al seriei de articole pe care o dedic acestei instituții. În primul articol am prezentat răspunsul CCR la întrebările legate de modul în care aceasta își desfășoară activitatea și la lipsa de transparență pe care o manifestă.
În primul rând, CCR ignoră obligația legală de a publica un raport anual de activitate, care ar trebui să ne prezinte, printre altele, performanța instituției, prin raportare la niște obiective. Spre exemplu, să explice cum a reușit să aibă în așteptare mai mult de 10.000 de dosare, fără raport depus, în condițiile în care termenul de depunere a rapoartelor era de 90 de zile. Sau cum a reușit să lungească termenele de judecată a dosarelor cu mult peste limita celor 3 ani, considerați de către Curtea Europeană de Justiție (CJUE) suficienți pentru cele mai multe cazuri pe care le-ar putea avea o Curte constituțională. Sau cum este stabilită ordinea în care sunt judecate dosarele, astfel încât să nu existe discriminări sau privilegii, atâta vreme cât scopul este unul singur, protejarea interesului public.
Nu știm nimic despre cele de mai sus dar CCR declară că este cât se poate de transparentă, face trimitere la statistici irelevante și limitează accesul la baza de date cu dosarele înregistrate.
Analiza activității Curții din perioada 2019-2025 arată faptul că CCR nu a respectat regula primul venit-primul servit pentru soluționarea dosarelor și nu există niciun indiciu că ar fi încercat vreodată să o facă. Excepțiile care există se referă la dosare cu numere de înregistrare consecutive care au același obiect și care au fost conexate în vederea soluționării. Uneori CCR reușește performanța de a judeca dosare având același obiect complet haotic, dosare mai noi fiind soluționate înaintea altora mai vechi iar altele fiind lăsate nesoluționate.
Iată, spre exemplu, situația a două dosare din anul 2021:
Dosarul nr.3513D/2021 apare în fază de redactare a deciziei. Dosarul a fost soluționat în data de 30 ianuarie 2025 dar decizia nu a fost redactată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege. Obiectul dosarului este LEGE-CADRU nr.153/2017 art.23.
Un dosar mai vechi, cu nr.3488D/2021 apare în schimb încă în fază de raport (nesoluționat), deși obiectul este același ca în cazul dosarului 3513D/2021. Mai mult decât atât, apare aceeași parte în ambele dosare, respectiv Sindicatul Salariaților din Agenția Domeniilor Statului.
Împreună cu dosarul nr.3513D/2021 au mai fost soluționate alte 4 dosare, înregistrate ulterior, așa după cum se poate vedea mai jos:
În anul 2021 mai există însă încă alte două dosare cu același obiect care-și așteaptă și ele rândul, dosarele nr. 3857D/2021 și 3886D/2021.
La acestea se adaugă alte câteva dosare înregistrate la începutul anului 2022, nesoluționate.
Este adevărat că CCR are dreptul să aprecieze în ce măsură este posibilă conexarea unor dosare dar există precedente care ne pot face să credem că este vorba de altceva, neglijență sau chiar rea intenție.
Exemplific afirmația de mai sus cu două decizii ale CCR din anul 2024 care au ca obiect O.U.G. nr.226/2020 art.I alin.1: Decizia nr.388 din 17.09.2024 și Decizia nr.631 din 07.11.2024.
Decizia nr.388/2024 soluționează 2 dosare înregistrate în anul 2022, 32 dosare din 2023 și 2 dosare din 2024, în total 36 de dosare.
Decizia nr.631/2024 soluționează 5 dosare din 2022, 21 dosare din 2023 și 4 dosare din 2024, 30 de dosare în total.
La prima vedere nu există motive pentru care cele 66 de dosare să nu fi putut fi soluționate împreună sau măcar în cadrul aceleiași ședințe – termenul limită pentru depunerea rapoartelor era deja depășit pentru toate dosarele. Nici explicații rezonabile pentru faptul că dosare mai vechi au fost soluționate după soluționarea unor dosare mai noi. Decizia nr.631 se bazează aproape în totalitate pe Decizia nr.388:
„Având în vedere similitudinea soluţiilor legislative cuprinse în textele de lege criticate din cele două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, precizată anterior, şi în raport cu identitatea criticilor de neconstituţionalitate formulate atât în prezenta cauză, cât şi în cea soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, considerentele care au fundamentat soluţia acolo pronunţată, de respingere, ca neîntemeiată, a dispoziţiilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, îşi menţin valabilitatea, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză”.
Exemplul de mai sus poate că nu este cel mai relevant, sunt destule altele care pot fi prezentate, dar nu este o problemă minoră acest mod aparent aleatoriu de administrare a dosarelor.
În primul rând, dacă ținem seama de numărul redus de ședințe și numărul foarte mare de dosare care așteaptă să fie rezolvate, suntem îndreptățiți să cerem Curții să fie cât mai eficientă și să nu judece același tip de excepție în mai multe ședințe, fără o motivație solidă, doar ca să arate că nu stă degeaba.
În al doilea rând, modul aparent arbitrar în care selectează dosarele pentru ședințele de judecată ne face să ne întrebăm dacă unele dosare nu sunt „uitate” sau întârziate în mod intenționat, cu scopul de a bloca/întârzia judecarea altor dosare, sub pretextul că „nu le-a venit rândul”.
În al treilea rând, CCR are obligația să explice mult mai clar în ce condiții părțile dintr-un dosar pot solicita urgentarea judecării excepțiilor de neconstituționalitate conform art.47 alin.(8) din Regulament, așa cum a susținut în răspunsul pe care l-am primit la solicitarea de informații publice.
De fapt articolul din Regulament invocat de către CCR nu făcea în mod explicit referire la această posibilitate, textul viza mai degrabă situațiile de conexare a dosarelor, caz în care președintele Curții putea cere urgentarea depunerii rapoartelor. La momentul la care scriu acest material art.47 alin(8) nu mai există în Regulament, fiind eliminat prin Hotărârea Curții nr.5/2025. Aceasta nu înseamnă că urgența a dispărut din practica CCR ci doar că procedura jurisdicțională a devenit complet opacă față de societatea civilă.
Revenind la anul 2024 când solicitam informații și explicații Curții despre felul în care soluționează dosarele, am vrut să verific afirmația acesteia privind posibilitatea părților de a interveni și de a cere urgentarea soluționării dosarelor. Și mi-am zis că Avocatul Poporului cu siguranță trebuie să știe despre această posibilitate și că merită să întreb dacă a făcut vreodată uz de această opțiune și în ce condiții.
Răspunsul Avocatului Poporului a fost însă vitriol curat. Aproape că m-a acuzat că îmi bat joc și că fac insinuări inacceptabile. Pe scurt, a susținut că o astfel de intervenție nu este posibilă.
Acum din două una – ori CCR minte ori Avocatul Poporului nu știe ce alții știu despre cum poate fi influențată Curtea.
În consecință am mai făcut o încercare, solicitând din nou CCR informații publice. Despre asta, într-un articol viitor.