O CURTE MULT PREA MURDARĂ – partea I

Aproape simultan cu decorarea pentru merite deosebite a celor 3 judecători ai Curții Constituționale a României (CCR) de către președintele României, plenul Curții a decis să-și acopere urmele și să ducă la desăvârșire arbitrariul care guvernează activitatea sa jurisdicțională.

Plenul a aprobat un nou Regulament al Curții și a eliminat cu această ocazie termenul general de 90 de zile pentru depunerea raportului de către judecătorul-raportor, stabilit de la data primirii sesizării de neconstituționalitate.

Termenul de depunere a raportului este important deoarece reprezintă momentul în care președintele Curții stabilește termenul de judecată al sesizării de neconstituționalitate care a făcut obiectul raportului. În lipsa acestui termen dispare practic orice predictibilitate în legatură cu activitatea Curții.

În acest moment CCR are mai mult de 11.000 de dosare aflate, conform datelor oficiale, în fază de raport sau în pronunțare. Adică toate sesizările transmise către Curte în perioada 2019-2025, mai puțin cele judecate deja sau înscrise pe o ordine de zi. Cel mai vechi dosar nesoluționat este cel cu nr.2262D din 30.07.2019 și este încă în pronunțare, fiind amânat succesiv din 7 noiembrie 2024 în 4 februarie 2025 și apoi în 18 februarie 2025. Dosarul cel mai vechi aflat în fază de raport este cel cu nr.23D din 09.01.2020. Oficial, judecătorul-raportor a depășit în acest caz de vreo 20 de ori termenul limită de 90 de zile prevăzut de Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr.6/2012.

Este cu totul neverosimilă presupunerea că instrumentarea unui dosar poate dura atât de mult și că toate, dar absolut toate dosarele aflate în așteptare nu au raportul finalizat. Dacă ar fi așa, ar trebui să trimitem imediat toți judecătorii acasă și să aducem alții mai eficienți.

De fapt CCR minte și o face cât se poate de public prin intermediul platformei sale online. Dacă ar recunoaște depunerea/finalizarea rapoartelor, președintele Curții ar trebui să fixeze termenele de judecată. Și ar trebui să stabilească atâtea ședințe câte ar fi necesare pentru judecarea dosarelor într-un interval de timp rezonabil. Ar fi mult mai greu să explice, spre exemplu, de ce plenul Curții are doar  2-3 ședințe lunare. Așa, poate susține că, de fapt, nu are ce judeca pentru că, iată, rapoartele nu sunt gata.

În mod cu totul miraculos, pentru cauzele care vizează diverse interese, cum ar fi privilegiile magistraților, atât judecătorii-raportori cât și plenul Curții găsesc resurse pentru judecarea dosarelor cu celeritate. Ultima ispravă de acest fel vizează sesizările de neconstituționalitate privind impozitarea pensiilor speciale.

În data de 19 decembrie 2024 CCR a admis sesizările de neconstituționalitate cuprinse în 21 de dosare, toate din anul 2024 și care vizau dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. În 21 noiembrie, data la care am consultat platforma CCR, dosarele apăreau în faza de raport, ori asta făcea imposibilă înscrierea lor pe ordinea de zi a ședinței din 19 decembrie. Regulamentul Curții prevede că termenul de judecată se stabileşte la data depunerii raportului şi nu poate fi fixat într-un interval mai scurt de 30 de zile.

La fel de operativ s-a derulat și redactarea Deciziei nr.724/19.12.2024, transmiterea către Monitorul Oficial și publicarea acesteia în data de 31 ianuarie.

Pentru comparație, Decizia nr.437 din 24.09.2024 nu este redactată nici până în prezent deși, conform art.60 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunțare.

Cum, Curtea își încalcă propriile reguli?  Desigur, ori de câte ori are chef. CCR minte tot timpul și în multe feluri, pretinzând în același timp că este o instituție integră și transparentă.

Am început să monitorizez sistematic activitatea CCR din luna iunie 2024, nelămurită fiind de stadiul în care se afla o sesizare de neconstituționalitate depusă de Avocatul Poporului și pentru care am un interes special. Sesizarea vizează OUG nr.16/2022, care modifică Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică și face obiectul dosarului nr.780D/24.03.2022.

Am adresat la acel moment Curții o serie de întrebări iar răspunsurile pe care le-am primit m-au convins că activitatea Curții necesită mai multă atenție.

În primul rând, am cerut lista dosarelor în fază de raport din anii 2021-2023 și am primit numărul de dosare aferente acestor ani. Reclamația administrativă nu a rezolvat nimic, CCR a apreciat că mi-a dat exact ce am cerut. Solicitarea avea ca motiv faptul că platforma online afișează doar ultimele 500 de dosare și nu există o modalitate rapidă de a obține informații despre toate dosarele depuse la CCR pe parcursul unui an.

În consecință a trebuit să preiau pe bucăți din platforma online datele privind dosarele, să completez lista pentru fiecare an și să fac o actualizare periodică, de regulă după fiecare ședință de plen. În momentul în care ai o imagine de ansamblu a tuturor sesizărilor depuse în perioada 2019-2025, capeți o perspectivă surprinzătoare asupra modului în care CCR operaționalizează conceptul de justiție, chiar și numai din punct de vedere procedural.

Puteți citi mai jos răspunsurile CCR la întrebările adresate în luna iunie anul trecut. Cum pot fi acestea interpretate, ce alte întrebări și răspunsuri au generat și cum pot fi coroborate cu baza de date cuprinzând dosarele, puteți afla în articolele viitoare.

Nr.2471/2605/01.07.2024

Doamnei Liliana Bolan

Ca urmare a solicitării dvs. înregistrate la Curtea Constituțională cu nr.2471/14.06.2024 și nr.2605/20.06.2024 – (RIIP-MM. nr.5/17.06.2024), vă comunicăm următoarele:

1.                       Lista dosarelor înregistrate în anii 2021 – 2023 aflate la acest moment în fază de raport:

–          2021 – 2382 dosare;

–          2022 – 2400 dosare;

–          2023 – 3173 dosare .

2.                       Referitor la informațiile privind criteriile utilizate pentru prioritizarea dosarelor, la informațiile privind măsurile luate pentru respectarea prevederilor art.47 alin.(6) din Regulamentul de organizare si funcționare a Curții Constituționale și la informațiile privind modalitatea de stabilire a termenului de judecată prevăzută la art.30 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale – pct. 2, pct. 3 și pct.4 din solicitare

În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, “Art.9 (1)Președintele Curții Constituționale are următoarele atribuții: a)coordonează activitatea Curții Constituționale; b)convoacă și prezidează ședințele Curții Constituționale; c)desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege și stabilește termenele de judecată;(…)”;

Potrivit art. 30 din Legea nr.47/1992 “(1)Primind încheierea prevăzută la art. 29 alin. (4), președintele Curții Constituționale va desemna judecătorul-raportor și va comunica încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituțională președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere. Prevederile art. 17 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(2)Judecătorul desemnat ca raportor, potrivit alin. (1), este obligat să ia măsurile necesare pentru administrarea probelor la data judecății. (3)Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor cuprinse în dosar, cu înștiințarea părților și a Ministerului Public.(4)Participarea procurorului la judecată este obligatorie. (5)Părțile pot fi reprezentate prin avocați cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit art.47 alin.(6) din Regulamentul de organizare si funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin Hotărârea Plenului nr.6/7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr.198 din 27 martie 2012 ,”În cazurile prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi, lit. b), c), d) și k) din Constituția României, republicată, termenul de depunere a raportului nu poate depăși, de regulă, 90 de zile de la data înregistrării sesizării“, iar potrivit art.48 alin.(1) și alin.(2) din Regulament, “termenul de judecată se stabilește la data depunerii raportului și nu poate fi fixat într-un interval mai scurt de 30 de zile“. Ca atare, termenul pentru depunere a raportului este un termen de recomandare, de regulă de 90 de zile de la data înregistrării sesizării, iar fixarea termenelor de judecată are în vedere încărcătura instanței constituționale (numărul mare de dosare), ordinea de soluționare a dosarelor fiind cea a înregistrării acestora pe rolul Curții, obiectul și complexitatea acestora, precum și întreaga activitate premergătoare ședințelor de judecată, prevăzută de Regulamentul de organizare și funcționare a Curții (SECŢIUNEA 2: Activitatea premergătoare ședinței de dezbateri, art.45 -51). Totodată vă informăm că pentru motive întemeiate, părțile pot solicita urgentarea judecării excepțiilor de neconstituționalitate [art.47 alin.(8) din Regulament].

3.                       Rapoartele de activitate prevăzute la art.5 alin.(3) din Legea nr.544/2001 , precum și numărul monitoarele oficiale în care au fost publicate acestea – pct.5 și pct.6 din solicitare

În conformitate cu prevederile art.147 alin.(4) din Constituția României, republicată[1], precum și ale art.11 alin.(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, toate actele Curții (decizii, hotărâri, avize) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind totodată accesibile și pe pagina de Internet a Curții, la adresa www.ccr.ro – secțiunea, Căutare decizii/dosare, respectiv secțiunea Jurisprudență. Astfel, informațiile referitoare la activitateaCurții Constituționale, sunt informații comunicate din oficiu, în formele prevăzute de lege, anume prin publicarea în Monitorul Oficial al României, precum și în pagina de Internet proprie la adresa anterior arătată. Baza de date de pe site-ul Curții, www.ccr.ro, permite accesarea/citirea/imprimarea textului integral al oricărui act al Curții.De asemenea, fiecare decizie publicată pe site-ul Curții are și mențiunea numărului și a datei monitorului oficial în care este publicată.

Totodată, vă informăm că pe pagina electronică a Curții Constituționale, la adresa www.ccr.ro, la secțiunea Publicații și statistici https://www.ccr.ro/publicatii-si-statistici/, sunt publicate Buletinul Curții ConstituționaleCulegeri de jurisprudență a Curții ConstituționaleImplementarea deciziilor Curții Constituționale și Statistici privind activitatea jurisdicțională.

Cu stimă,

 Consilier juridic

 Mihaela-Violeta OPREAN


[1] Art.147 din Constituția României, republicată, “(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile 67 sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Leave a Reply