SUPRATAXARE FĂRĂ PROTECȚIE SOCIALĂ

Este probabil una dintre cele mai mari minciuni pe care guvernanții le-au spus de-a lungul timpului și care a avut un atât de mare succes încât, iată, după 5 ani o spun din nou, cu la fel de mult aplomb: aceea că suprataxarea contractelor part-time asigură o protecție socială mai bună.

Se poate însă dovedi că suprataxarea care s-a aplicat în perioada 2018-2019 nu determină pensii mai mari, așa cum s-a afirmat din 2017 încoace. Propaganda a fost doar pentru urechile noastre, nu și pentru buzunarele noastre. Statul a eșuat nu doar în a-și respecta promisiunile ci și în a aplica legea.

CONTEXTUL LEGISLATIV

Suprataxarea contractelor cu normă parțială (part-time) s-a făcut în 2017 în două etape: mai întâi prin OG nr.4/2017  (prin majorarea contribuțiilor datorate de către angajator) și apoi prin OUG nr.79/2017 (prin majorarea contribuțiilor datorate de către angajat începând cu veniturile lunii ianuarie 2018).

OUG nr.79/2017 este încă în Parlament, așteptându-și deznodământul în Camera deputaților. La 5 ani de la publicarea ei în Monitorul Oficial, reforma fiscală introdusă prin această ordonanță (și care include transferul contribuțiilor de la angajator la angajat) nu a fost încă validată de Parlament, deși o alta – introdusă prin OG nr.16/2022 – este pe cale să  ne scuture zdravăn. Nici  OG nr.4/2017 nu și-a încheiat parcursul parlamentar, după ce președintele a decis reîntoarcerea în Parlament a legii de aprobare, argumentând că suprataxarea prevăzută de acest act normativ nu este o măsură proporțională (!).

Dacă adăugăm la cele două de mai sus alte cel puțin 10 alte ordonanțe (printre care și celebra OUG nr.114/2018) care au modificat Codul fiscal din 2017 până în prezent și care nu au primit vot final în Parlament, avem imaginea dezastruoasă a unei reforme fiscale scăpată cu totul de sub control.

Mlaștina legislativă în care ne afundăm cu fiecare Ordonanță de Guvern nu are nimic de-a face cu un stat de drept. Este de neacceptat ca Parlamentul să amâne la nesfârșit votul final pe ordonanțele Guvernului refuzând astfel să exercite controlul la care este obligat prin Constituție, dar să permită în continuare, în mod iresponsabil, noi intervenții legislative prin mecanismul delegării.

Asta o spune chiar mai bine Comisia de la Veneția, citată de către Curtea Constituțională în Decizia nr.722/2020:

“(…) De altfel, şi Comisia de la Veneţia, în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016), reţine că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept (pct.IIA5). Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii legislative, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact de adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii.”

 SUPRATAXARE LA SCHIMB CU CE?

Putem vorbi de suprataxare doar dacă un angajator plătește contribuții sociale majorate, calculate prin raportare la salariul minim brut, în timp ce salariatul continuă să primească același salariu net ca înainte de suprataxare.

Nu putem vorbi de suprataxare atunci când angajatorii transformă contracte cu normă parțială în contracte cu normă întreagă sau suplimentează venitul lunar astfel încât să fie cel puțin la nivelul unui salariu minim brut, indiferent de norma de muncă. Acestea sunt decizii alternative ale angajatorilor, luate cu puțin înainte sau după data intrării în vigoare a prevederilor legale privind suprataxarea și care au fost prezentate  de către guvernanți ca fiind o victorie. Uită însă să spună că printre angajatorii care au luat astfel de decizii au fost și instituțiile din sectorul bugetar și că nu se știe dacă aceste măsuri au fost  menținute sau nu pe termen lung. Cifrele, cele foarte puține care au fost făcute publice, spun o poveste neconcludentă și oricum nerelevantă deoarece scopul a fost de la bun început acela de a trata niște simptome și nu de a elimina niște cauze.

Problema, așa cum guvernanții au expus-o destul de ambiguu, nu o reprezintă neapărat contractele cu normă redusă de muncă ci venitul rezultat, care, spun ei, este prea mic. Au oscilat între a spune că e prea mic pentru că e prea mic și a spune că în realitate e mai mare și făcut să arate mic, din motive de optimizare fiscală (mai exact muncă la gri). Cea de-a doua variantă e posibilă și probabilă doar că nu știm în câte cazuri deoarece cifrele prezentate de către guvernanți nu au fost suficient de detaliate încât să poată fi analizate.

Politicienii au preferat să navigheze în ape tulburi iar lucrul ăsta le-a ieșit de minune: nu s-a mai discutat nimic despre motivele pentru care salariații se lasă convinși sau contextul în care sunt forțați să accepte munca la gri. Prin atitudinea lor au arătat că nu sunt interesați să înțeleagă și să rezolve probleme ci doar să strângă mai mulți bani la buget, fluturând ipocrit steagul justiției sociale și al concurenței loiale.

Mai departe, pentru că era nevoie de un nivel de comparație, au raportat venitul realizat la salariul minim brut, devenit centrul universului. Drept urmare, afirmația inițială a fost reformulată în sensul în care angajații cu normă parțială câștigă mai puțin decât salariul minim, ceea ce, susțin politicienii,  este neverosimil, deși perfect legal.

Dar iată și impasul: ar trebui oare majorat salariul minim astfel încât orice salariat să poată obține un venit decent chiar și atunci când muncește o oră pe zi sau ar trebui obligați salariații să muncească mai mult pentru a obține salariul minim?

Politicienii au trecut cu grație peste acest impas și au decis că oamenii au dreptul fundamental de a munci 8 ore/zi iar acest drept le garantează un salariu minim brut lunar. Și pentru că dreptul unuia este obligația altuia, a rezultat că angajatorii trebuie să ofere locuri de munca de 8 ore/zi.

Deci concluzia la care se ajunge este aceea că angajatorii au obligația de principiu de a  asigura doar locuri de muncă de 8 ore/zi. Dacă acest lucru nu e posibil, au opțiunea de a garanta un venit la nivelul salariului minim brut lunar  indiferent de norma de muncă. Și dacă nici acest lucru nu este posibil, atunci sunt obligați la suprataxare, astfel încât să asigure pentru toți salariații protecție socială cel puțin la nivelul celei oferite unui salariat cu normă întreagă și plătit cu salariul minim brut.

De la aceste reguli guvernanții au prevăzut câteva excepții, cum ar fi aceea care permite ca mai mulți angajatori să “contribuie” la realizarea unei norme complete de muncă. Un fel de „employee sharing” în variantă fiscală.

Doar că guvernanții dovedesc încă o dată că sunt rupți de realitate. Opțiunea unui salariat de a munci mai puțin  – pentru a îngriji, spre exemplu, membri de familie sau pentru a desfășura o activitate independentă – nu justifică sancțiunile fiscale aplicate angajatorilor. Din acest motiv discuția ar trebui să fie, mai degrabă, despre venitul minim garantat și implicit, despre protecția socială minimă, prin cumularea tuturor surselor de venit.

Discuțiile de acest fel sunt însă dificil de purtat cu politicieni preocupați de soluții miraculoase. Excepțiile de la suprataxare, pe de altă parte, au ca efect secundar transformarea angajatorilor în niște birocrați – trebuie să ceară o adeverință de colo, una de dincolo, să facă lună de lună niște socoteli și să-și crească cheltuielile de conformare.

DE CE PENSIILE NU VOR FI MAI MARI?

Suprataxarea are ca efect stabilirea, în contextul sistemului public de pensii, a salariului minim brut atât ca bază de calcul pentru contribuția individuală de asigurări sociale cât și pentru determinarea punctajului lunar.

Acest lucru nu este precizat în mod explicit în OUG nr.79/2017 sau în OG nr.16/2022 dar Legea nr.263/2010 este clară în această privință.

Ceea ce CNPP avea obligația să facă începând cu luna ianuarie 2018 pentru a pune în aplicare prevederile OUG nr.79/2017  – dar nu a făcut  era să se asigure că primește prin intermediul declarației 112 baza de calcul corectă pentru contribuția de asigurări sociale,  astfel încât asigurații să poată valorifica, la pensionare, contribuția suplimentară plătită de către angajatori în numele lor.

În raportul de activitate aferent anului 2018, CNPP menționează faptul că a fost direct implicată în actualizarea declarației 112 deci putem spune că în mod premeditat a refuzat să creeze condițiile tehnice pentru preluarea și prelucrarea corectă a datelor privind contribuția de asigurări sociale și baza de calcul a acesteia, prejudiciind cu bună știință o parte din asigurații sistemului public de pensii.

Pentru exemplificare, iată mai jos cum arăta declarația 112 completată conform instrucțiunilor comune ale ANAF și CNPP, în contextul OUG nr.79/2017. După cum se poate vedea, contribuția de asigurări sociale este calculată luându-se în considerare salariul minim brut valabil pentru anul 2018 (1900 de lei*25% = 475 lei). În schimb, Baza de calcul evidențiată în declarație este venitul realizat (salariul minim brut aferent unei norme reduse de 4 ore/zi), conform contractului de muncă. Baza de calcul reală, adică cei 1900 de lei, nu apare nicăieri deoarece nu a existat o astfel de rubrică în declarație.

CNPP a preluat în evidențele sale doar venitul realizat, fără să țină seama de contribuția individuală calculată și declarată, așa cum reiese din adeverința descărcată de pe platforma CNPP:

Mai departe, pe baza venitului bază de calcul de 950 de lei, CNPP a stabilit numărul de puncte aferente anului 2018 , evidențiat într-un alt document descărcat de pe platforma CNPP:

Numărul de puncte stabilit de CNPP este mai mic decât cel calculat mai jos  – 2,54499. Punctajul lunar este determinat, conform legii, prin împărțirea venitului asigurat (950 de lei) la salariul mediu brut lunar publicat de către Institutul Național de Statistică:

Luna/an Venit Salariu mediu brut INSSE Punctaj lunar
ianuarie-18 950 4143 0,229302438
februarie-18 950 4128 0,230135659
martie-18 950 4488 0,211675579
aprilie-18 950 4512 0,210549645
mai-18 950 4494 0,211392968
iunie-18 950 4527 0,209851999
iulie-18 950 4510 0,210643016
august-18 950 4449 0,213531131
septembrie-18 950 4482 0,211958947
octombrie-18 950 4532 0,209620477
noiembrie-18 950 4658 0,203950193
decembrie-18 950 4938 0,192385581
Nr.puncte 2018 2,544997633

Salariile medii brute pot fi găsite aici:

https://insse.ro/cms/ro/content/c%C3%A2%C8%99tiguri-salariale-din-1991-serie-lunar%C4%83

Pentru anul 2018:

Așa a înțeles Guvernul să protejeze salariații, prin suprataxare, în perioada 2018 – 2019. Și pentru că a făcut-o atât de bine dorește să o facă din nou. Nu este clar în ce moment și-a pierdut interesul (presupunând că l-a avut vreodată cu adevărat) de a proteja salariații plătiți sub salariul minim brut dar există toate șansele să facă același lucru în continuare.

Practic  statul s-a arătat incapabil să pună în aplicare legea astfel încât să asigure nivelul de protecție socială pe care l-a promis și pe care salariații sunt îndreptățiți să-l aibă.

Ceea ce ne face să ne amintim de ceea ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca fiind o obligație a statului de drept:

„Odată ce Statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (…)” (citat preluat de către Curtea Constituțională în Decizia nr.26/2012).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *