Abrevieri
CCR – Curtea Constituțională a României
BEC – Biroul Electoral Central
CCR și BEC au organizat o recepție privată la care accesul a fost pe bază de invitație, sub forma unui proces electoral paralel. Alegătorii au rămas pe-afară și au încercat să înțeleagă ce se întâmplă trăgând cu urechea la uși și privind prin crăpăturile storurilor trase la geamuri.
Se face „reverificare și renumărare” de buletine de vot, cu actori și reguli noi. Pe principiul că, dacă CCR cere, CCR trebuie să primească și că există oricum un precedent.
Precedentul este din 2009 și ar fi trebuit să constituie pentru CCR motivul pentru care NU ar fi trebuit să-l repete. Și asta pentru că, în esență, concluzia judecătorilor de atunci a fost că demersul de renumărare a voturilor a fost inutil, deoarece cifrele singure nu constituie dovezi de fraudă.
Spunea, la acea vreme CCR: „ Frauda nu poate fi stabilită însă prin analogie, iar diversele deducţii, calcule statistice şi probabilistice bazate pe simplele aprecieri ale autorilor cererii nu constituie dovezi în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 370/2004.”
Dar cum ar fi putut chiar și Curtea constata frauda, dincolo de dovezile prezentate, altfel decât prin analogie, aprecieri și deducții? Altfel spus, dacă probele deja existente nu sunt suficiente pentru a dovedi frauda și schimbarea clasamentului, renumărarea nu este de niciun ajutor.
Iată ce spunea mai departe CCR în considerentele la Hotărârea nr.39/2009:
„Curtea nu îşi poate fundamenta însă concluziile pe astfel de documente sau probe video, în absenţa unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor, întocmite în temeiul Legii nr. 370/2004, respectiv a unor hotărâri de condamnare pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de acelaşi act normativ. A decide altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege. În acest sens, Capitolul III1 din Legea nr. 370/2004 reglementează faptele care constituie contravenţii şi infracţiuni, procedura constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor, inclusiv în ceea ce priveşte autorităţile competente. De altfel, în multe cazuri în care s-au semnalat ilegalităţi au fost sesizate autorităţile publice în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.”
Și să nu uităm, în 2009 contestatarii au prezentat 9 bibliorafturi de dovezi. În 2024 contestatarul Terheș a prezentat doar câteva procese verbale. Reacția CCR în 2024? Renumărarea în totalitate a buletinelor de vot.
Cu ce este diferită situația de atunci de cea de acum? Avem alți judecători și alte mize.
“MAURUL ȘI-A FĂCUT DATORIA, MAURUL POATE SĂ PLECE“
Alegătorii au votat, pot pleca acasă. Numărarea voturilor și stabilirea câștigătorilor e treaba doar a partidelor și a instituțiilor.
Acesta este mesajul transmis indirect de către BEC în contextul reverificării și renumărării buletinelor de vot și este de natură să ne dea fiori pe spinare. BEC sugerează că transparența procesului electoral – asigurată prin infrastructură, proceduri și oameni, nu este de fapt necesară. Numărarea voturilor se poate face cu funcționari adunați de prin birouri, pentru că – și acesta este supremul argument – reprezentanții partidelor sunt prezenți și pot semnala frauda.
Când, de fapt, infrastructura, procedurile și oamenii sunt acolo tocmai pentru a ne păzi de frauda pe care partidele sunt tentate, de fiecare dată, să o facă, separat sau împreună, cu complicitatea instituțiilor.
15 DE ANI DEGEABA
În cei 15 de ani care au trecut de la alegerile prezidențiale din 2009 ar fi trebuit ca instituțiile să-și fi înțeles mai bine rolul și locul iar simplii cetățeni să învețe să nu mai accepte cu ușurință ierarhii care nu există.
CCR și BEC sunt autorități autonome și nu există între ele nicio relație ierarhică. CCR nu poate solicita BEC să întreprindă acțiuni care nu reies cu claritate din textul legii și nici BEC nu poate prezuma că solicitările Curții sunt, în mod automat, obligatorii.
Dreptul CCR de a supraveghea procesul electoral pentru alegerile prezidențiale are în vedere, în mod exclusiv, procesul care se desfășoară în cadrul legal prevăzut de Legea nr.370/2004 și concluziile sale trebuie să se bazeze, exclusiv, pe documentele rezultate în urma acestui proces. Nu are dreptul de a iniția un proces electoral paralel, chiar dacă se referă doar la o componentă a acestuia.
Conform art.76 din Legea nr.42/1992, pe care îl regăsim și în solicitarea Curții adresată BEC:
„Autorităţile publice, instituţiile, regiile autonome, societăţile comerciale şi orice alte organizaţii sunt obligate să comunice informaţiile, documentele şi actele pe care le deţin, cerute de Curtea Constituţională pentru realizarea atribuţiilor sale.”
În consecință, CCR poate cere, în scopul judecării, documente și informații pe care instituțiile le dețin sau se presupune că ar trebui să le dețină deja și nu să ceară crearea altora noi.
În continuarea acestui raționament, CCR putea cere BEC să-i transmită buletinele de vot și celelalte materiale electorale, care ar fi permis Curții să facă, dacă ar fi dorit, propria sa numărătoare. Rezultatul unei astfel de numărări nu ar fi fost cu nimic mai valid sau mai puțin valid decât rezultatul renumărării organizate de către BEC.
Și asta pentru că rezultatele unor procese desfășurate în condiții complet diferite nu sunt comparabile sau substituibile.
DACĂ FRAUDĂ NU E, CE ALTCEVA E?
CCR avea obligația de a judeca cererile de anulare a rezultatelor primului scrutin pe baza informațiilor și documentelor existente în dosar și, la nevoie, pe baza altor documente pe care instituțiile le dețineau deja.
O renumărare a voturilor nu poate aduce, în mod obiectiv, alte dovezi de fraudă, așa după cum CCR a recunoscut destul de clar în considerentele la Hotărârea nr.39/2009.
Termenul până la care trebuia să judece cererile de anulare este stabilit de art.52 (3) din Legea nr.370/2004:
„Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.”
Altfel spus, termenul de judecare a cererilor de anulare este în interiorul termenului de validare a rezultatului alegerilor, care, la rândul lui, este un termen fix, care nu poate fi prorogat.
Termenul de validare a primului scrutin este prevăzut la art.54(2) din Legea nr.370/2004:
„În al doilea tur de scrutin participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi, valabil exprimate pe întreaga ţară la primul tur. Confirmarea acestui număr se face de Curtea Constituţională în termen de 24 de ore de la primirea proceselor-verbale prevăzute la art. 51 alin. (3), prin aducerea la cunoştinţa publică a prenumelui şi numelui celor 2 candidaţi care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin şi a zilei votării stabilite potrivit alin. (1).”
Conform comunicărilor CCR, procesele-verbale au fost primite de CCR în data de 26 noiembrie și fac obiectul dosarului nr.3670F/2024, în vederea validării rezultatelor primului scrutin al alegerilor prezidențiale. Începând cu ziua de 27 noiembrie ora 0:00 CCR avea la dispoziție 24 de ore pentru a valida scrutinul.
În data de 28 noiembrie, la ora la care transmitea instrucțiuni BEC, CCR era deja înafara termenului prevăzut de lege. A manipulat cu nonșalanță legea și a creat impresia că termenul de 24 de ore s-ar calcula de la data la care ar urma să primească rezultatul renumărării de la BEC precum și că prorogarea termenului de validare este permisă prin amânarea judecării cererilor de anulare.
Altfel spus, modifică în 28 noiembrie un termen care era deja cert în data de 26 noiembrie, din momentul înregistrării Dosarului nr.3670F/2024.
Dacă renumărarea nu va putea, doar prin prezentarea unor (alte) cifre, demonstra frauda, va putea ea invalida totuși scrutinul?
Așa cum este formulat art.54(2) se poate înțelege că validarea reprezintă o simplă formalitate, prin comunicarea de către CCR a candidaților clasați pe primele două locuri.
Termenul scurt prevăzut de lege pentru realizarea acestei operațiuni duce către aceeași concluzie, și anume că CCR are un rol pur formal în validarea rezultatelor. Motivul cel mai probabil este legat de respectarea calendarului electoral și de limitarea intervenției CCR doar la situațiile de fraudă electorală de natură să modifice clasamentul rezultat în urma votării.
Deci, dacă fraudă nu e, nimic nu e.
Mai rămâne doar ca și Curtea să ajungă la aceeași concluzie.